Kro$$fire’s Blog

Decembrie 26, 2007

Secolul Naratiunii

Filed under: Social, Cultural, Politic — krossfire @ 8:46 pm
Tags: , , , , , , , , ,

Blogul s-a mutat pe www.krossfire.ro ! Comentariile relevante vor fi transferate pe noul domeniu.

A fi scriitor nu mai inseamna mult in ziua de azi. A fi un scriitor bun inseamna si va insemna mereu totul insa nu despre asta este vorba aici. Incerc sa atrag atentia asa cum au facut-o si altii inaintea mea asupra puterii naratiunii.

Epicul si naratiunea , oricat le-ar nega unii rolul, sunt cele mai vechi forme de expresie culturala si artistica. Cum ultimele doua secole, numite pe drept cuvant ”secolele vitezei” au favorizat eposul in defavoarea liricului si dramaticului, sustin ca aceasta tendinta se va accentua in ani. Vom trai un secol al naratiunii!

Una din fixatiile mele din copilarie a fost ceea ce am considerat a fi ”superioritatea epicului fata de liric”. M-am referit intotdeauna la creatiile epice de valoare, nu la kitsch, insa oricum as incerca sa iau apararea liricului, efortul autorului de a-si diviza personalitatea si trairile prin personaje este mult mai mare decat efortul eului liric de a exprima direct o traire. Poezia prostmodernista nici macar efortul asta nu-l mai face. Sa nu o lungesc prea mult pentru ca nu despre superioritatea epicului voiam sa vorbesc.

Salman Rushdie, Haruki Murakami ! Ce au autorii astia in comun ? Sunt amandoi la moda in randurile tineretului consumator de literatura insa stilistic nu stiu daca le-am putea gasi prea multe in comun. Totusi, ambii stapanesc la perfectie arta naratiunii. Stiu sa spuna povesti…aici asta e totul. Desigur, acum o sa vina cineva si o sa spuna ”Bah, dar tu i-ai citit pe-astia ? Ai vazut ce introspectii fac personajele, ai prins partile eseistice si descriptive ?”.

Eseistica ? Reflectie ? Descriere ? Doar instrumente in ”naratiunea cadru”. Cititorul modern vrea sa stie ca ajunge undeva. Desigur, poate vorbim de naratiuni fragmentare si de povestiri scurte insa pe langa ”invataminte” toti vrem sa primim acea concluzie sau cel putin un indiciu catre propria concluzie. Vrem sa stim ca volumul pe care-l tinem in mana a avut un scop, nu a fost doar o insiruire aberanta sau o defulare nesfarsita. De-aia nu mai este ”la moda” proza postmodernista. Franturile de ganduri si actiunile ilogice si neinlantuite nu pot fi descifrate de niste cititori prea grabiti.

Maestrul Pratchett a explicat mult mai bine treaba asta decat o voi putea eu face vreodata. Nici nu a fost nevoie de unul dintre celebrele sale interviuri pentru ca opera spunea totul. Nu sunt un mare fan al lui Pratchett ca autor, dar sunt un fan al lui ca om. Literatura fantasy de calitate si stilul de a incapsula adevaruri sumbre in pastile epice spun totul despre naratiune : este cel mai puternic si direct mod de a ajunge la mase, la cititori. Cum cititorii se grabesc, ar fi bine ca povestea ta sa fie una a naibii de buna. Coehlo ! Cat il huleste lumea ”buna” a literaturii acum…a stiut sa spuna povesti ? A stiut ! Din pacate de ani de zile o cam spune pe aceeasi.

Filosofia ? Filosofia a pierdut mai mult teren decat poezia din motive similare. S-a ajuns la un punct al suficientei. Raspunsuri la multiplele intrebari ale vietii se gasesc de-a gata , frumos ambalate de media. Daca nu exista, nu cred ca un ”om ocupat” are timp sa-si piarda cu astfel de intrebari. Si daca ar avea, de ce sa citeasca ce au incercat altii sa vada in univers, conceptele de morala, stat, etc. In secolul vitezei sunt lucruri care EXISTA, lucruri care NU EXISTA si lucruri care am VREA SA EXISTE . Lucrurile care nu exista, nu ne intereseaza decat in masura in care am vrea sa existe , adica daca ne-ar ajuta printr-o virtuala experienta (un drum intiatic daca vreti). Asta nu poate decat facilita utopicul narativ si distruge utopicul filosofic. Preferam sa deschidem o carte si sa spunem ”Personajul asta seamana cu mine” decat sa spunem ”Autorul asta gandeste cum as fi putut gandi si eu”.

Dramaturgia este in fond tot o naratiune, naratiune dedusa din dialoguri. Aici nu mai asistam neaparat la dialogul personalizat cat simtim dialogul narativ. Problema ar fi intermediarii. Intr-o piesa de teatru intermediarii sunt totul : actorii, regizorul, scenaristul. Cred ca am mai precizat odata ca omul anului 2008 este grabit ! Nu mai poate astepta sa i se transmita ceva printr-un intermediar, vrea produsul finit.

Oamenii vor povesti. Oamenii vor sa traisca cu personajul : fie ca personajul are un vis coerent care dureaza 200 de pagini, fie ca el se lupta cu dragoni sau pur si simplu schimba amante. Un personaj identificabil cu un autor mai mult sau mai putin frustrat, care nu face altceva decat sa scuipe ganduri pe hartie, este un personaj mort. La fel cum este si coloana vertebrala a poeziei : simtul liric. Simtul liric original, pur, tinde sa fie ingropat de abstractizarea si personalizarea excesiva. Am mai spus-o de mii de ori : Daca nu scrii pentru public (nu neaparat pentru bani), indiferent de gradul lui de pregatire, atunci nu esti scriitor ! Esti cel mult filosof.

Media este un bun exemplu al utilizarii naratiunii, chiar daca aici exista structuri diferite de cele din literatura. Stiri online, ”Lumea pe scurt”, comunicatele de presa, povestile servite si reclamele ”cu poveste” : naratiune slefuita. Efectele naratiunii sunt la fel de puternice in orice domeniu.

Filmele nu sunt altceva decat naratiune in imagini. Nu mai insist asupra filmelor in general sau asupra filmelor de arta in particular (manifestari lirice in imagini, apropiate de videopoem) care sunt de altfel pe cale de disparitie.

Oamenii vor povesti si asta vor primi. Daca in Evul Mediu barzii nu erau recunoscuti, acum barzii vor fi glorificati…poetii, filosofii si dramaturgii mai putin. Nu este o parere personala ci o concluzie logica : Ne asteapta un secol al naratiunii, al povestilor spuse pentru cei care traiesc la viteza maxima.

P.S : Mi-ar fi placut sa public articolul asta intr-un alt spatiu decat pe blog. O veste mai veche si mai putin buna : Terry Pratchett a fost diagnosticat recent cu Alhzeimer. Cadre greu vestea pentru milioanele de cititori.

17 comentarii »

  1. Mie inca-mi place poezia. Asa mi-a placut din totdeauna…

    Comentariu de Ion — Decembrie 27, 2007 @ 8:51 am | Răspunde

  2. Nu vorbesc de gusturi ci de tendinte literare !

    Comentariu de krossfire — Decembrie 27, 2007 @ 9:01 am | Răspunde

  3. Oricum naatiunea moderna sau post-moderna nu mai are prea mare legatura cu simpla povestire. Par example eu sunt fan 100% al seriei Dune a lui Frank Herbert. Care e naratiune pura pe termen lung… insa care ar fi lipsita de valoare daca naratiunea in sine nu ar integra elemente de introspectie dar mai ales de metatext, de analiza a chiar celor povestite din perspective povestitorului. Si Garcia Marquez si Rushdie fac asta, analizeaza in timp e povestest si repovestesc ceea ce analizeaza. Adica nu mai e simpla povestire ci e povestire cu revenire asupra povestirii…

    Comentariu de moromete — Decembrie 27, 2007 @ 11:53 am | Răspunde

  4. De acord, dar in ansamblu tot in povestire intra. Ma mir ca nu am amintit de Marquez , fiind unul dintre preferatii mei.

    Comentariu de krossfire — Decembrie 27, 2007 @ 11:55 am | Răspunde

  5. excelent, Kross, like it!

    Comentariu de patratosu — Decembrie 27, 2007 @ 1:28 pm | Răspunde

  6. De acord ca naratiunea ruleaza. Chiar, ai citit Murakami? Ce si de ce?😀 Rushdie ma fascineaza pe moment cu „Copii de la miezul noptii”.

    Comentariu de Constantin — Decembrie 27, 2007 @ 3:59 pm | Răspunde

  7. La sud de granita ,la vest de soare – Cam atat am citit + niste short stories din ”copilaria lui artistica” care se gasesc pe net. De ce ? Pentru ca erau intr-o carticica de perfectionare a discursului public amintite operele lui :))

    Per total mi-a lasat un gust fain, oriental.

    Rushdie : Versetele Satanice si Pamantul de sub talpile ei

    I-am amintit mai mult pentru ca sunt la moda printre consumatorii de cultura decat pentru faptul ca ar fi foarte aproape de mine. (desi evident imi plac – nu i-am citit din pacate prea mult si poate prea atent)

    Comentariu de krossfire — Decembrie 27, 2007 @ 4:53 pm | Răspunde

  8. esti atat de complex!

    Comentariu de Cristescu Bogdan — Decembrie 27, 2007 @ 5:07 pm | Răspunde

  9. totusi, daca tot veni vorba de secolul vitezei, nu e mai rapid sa citesti o poezie decat un roman?

    Comentariu de hippogryph — Decembrie 27, 2007 @ 6:03 pm | Răspunde

  10. Bogdan : As vrea eu🙂

    Hippo : Nu, nu imi pare. Ramai cu mult mai putin dintr-o poezie si daca descifrezi sentimentul. E necesara o citire atenta a intregului volum de poezie. Ori daca citesc 10 pagini de naratiune si le inteleg in 10 minute, nu stiu daca in timpul asta inteleg complet 3-4 poezii.

    Comentariu de krossfire — Decembrie 27, 2007 @ 6:18 pm | Răspunde

  11. depinde si de poet acum. exista destule poezii care lovesc subit, „wow, that was… something”, intr-un fel pe care nu-l reusesc cele mai multe naratiuni.

    oricum, esti sigur ca nu ne asteapta un secol in care scrierile pur epice vor fi inlocuite tot mai mult de catre filme? 🙂

    Comentariu de hippogryph — Decembrie 27, 2007 @ 7:09 pm | Răspunde

  12. FIlmul este naratiune in imagini. Uite ,acum am adaugat😀

    Comentariu de krossfire — Decembrie 27, 2007 @ 7:15 pm | Răspunde

  13. Să ştii că ai dreptate. Locul post-ului ăsta nu este aici. Dar sunt foarte rare locurile în care ar fi putut fi publicat. Aşa ceva nu se mai caută.

    Comentariu de DeMaio — Decembrie 28, 2007 @ 5:25 pm | Răspunde

  14. si eu am preferat intotdeauna epicul in fata liricului. pentru mine, epicul e mai fascinant, mai captivant si iti ofera o mai mare libertate de a te regasi in ceea ce citesti. poeziile se refera la sentimente, stari de spirit, epicul e mult mai complex…e un tot! parerea mea…

    Comentariu de ralu — Decembrie 28, 2007 @ 5:37 pm | Răspunde

  15. De-aia nu mai este ”la moda” proza postmodernista. Franturile de ganduri si actiunile ilogice si neinlantuite nu pot fi descifrate de niste cititori prea grabiti.

    Mua-ha-ha…😀 Tendinţele postmoderniste sunt făcute de şi pentru intelectualii frustraţi care refuză societatea postmodernistă… Mai degrabă e definită această societate de programele de ştiri decât de încercările lor de a o prinde în cuvinte.

    Filmele nu sunt altceva decat naratiune in imagini

    Aş vrea să văd un film filozofic.

    Comentariu de Stelian-Mihai Grădinariu — Decembrie 28, 2007 @ 6:12 pm | Răspunde

  16. Sunt…cele de arta…

    Comentariu de krossfire — Decembrie 28, 2007 @ 6:48 pm | Răspunde

  17. „Begotten”😈

    Comentariu de hippogryph — Decembrie 31, 2007 @ 12:50 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: